Bill Gates The wizzard of Microsoft

Bill Gates este unul dintre cele mai sonore nume din lume. Este cunoscut în primul rând ca şi creator al imperiului Microsoft, cel care a revoluţionat practic utilitatea şi folosirea unui calculator, dar şi ca fiind cel mai bogat om din lume, a căruia avere depăşeşte 50 miliarde de dolari. Atât de cunoscut şi totuşi câţi ştiu ce drum a parcurs Bill Gates până să ajungă magnatul de astăzi? Ştiaţi de pildă că Gates a fost în tinereţe hacker sau că a minţit pentru a obţine un job? Dacă nu citiţi mai departe.
La 28 octombrie 1955, cu puţin după ora 9 seara, se naşte William Henry Gates III. Provine dintr-o familie cu o bogată istorie în afaceri, politică şi servicii comunitare. Străbunicul său era legislator al statului, bunicul său a fost vicepreşedinte al unei bănci naţionale iar tatăl său avocat. Acesta din urmă şi-a folosit ambiţia, inteligenţa şi spiritul competitiv pentru a-şi ajuta fiul şi cele două fiice să se afirme în profesiile lor. Mama lor a fost profesor universitar la Universitatea din Washington.
Micul Bill s-a remarcat încă din şcoala elementară, depăşindu-şi colegii în toate domeniile, astfel că părinţii au hotărât să-l înscrie la o şcoală privată în Lakeside. Decizia a avut efecte deosebite pentru întrega sa viaţă. La Lakeside, Bill Gates a păşit în şţiinţa computerelor.

Hackerul Bill Gates

În primăvara lui 1968, şcoala din Lakeside decide că este cazul să-i iniţieze pe elevi în lumea computerelor. Bill Gates, Paul Allen şi alţi câţiva elevi (mulţi dintre ei au devenit apoi primii programatori ai companiei Microsoft) au devenit imediat nedezlipiţi de calculator. Stăteau în sala calculatoarelor zi şi noapte, scriind programe şi literatură de specialitate pentru calculator sau orice altceva legat de acesta. În scurt timp, trupa lui Gates a început să aibă probleme la şcoală, pentru că a început să chiulească în mod regulat de la ore.
În vara lui 1968, Computer Center Corporation şi-a deschis sediul în Seattle. Printr-un contract de colaborare cu şcoala Lakeside Prep., aceasta se angajează să-i ofere studenţi care să lucreze pe computer. Bill Gates şi camarazii săi sunt, bineînţeles, primii. Nu peste mult timp, tinerii hackeri fac probleme, spărgând sistemul de securitate al computerelor, aşa că le este interzis accesul în sistem.
Bill Gates, Paul Allen şi alţi doi hackeri de la Lakeside formează la finalul anului Lakeside Programmers Group, cu intenţia de a găsi modalităţi de aplicare a cunoştinţelor lor de calculatoare în viaţa de toate zilele. Prima oportunitate este rezultatul direct al năzdrăvăniilor făcute în şcoală. Computer Center Corporation începe să sufere de pe urma hackerilor şi a deselor spargeri ale sistemelor de securitate. Impresionaţi de trupa lui Gates, şefii companiei decid să urmeze sfatul studenţilor pentru a găsi bug-urile şi a identifica slăbiciunile sistemelor. Astfel, compania le pune la dispoziţie computerele pentru un timp nelimitat, ofertă pe care băieţii n-o pot refuza.
Tinerii hackeri lucrează neîntrerupt şi este momentul în care Gates şi Allen îşi dezvoltă cu adevărat talentul care îi va propulsa, şapte ani mai târziu, în fruntea Microsoft.

Primii paşi în business

Computer Center Corporation dă faliment în 1970. Grupul programatorilor de la Lakeside este nevoit să-şi caute un nou loc unde să-şi poată dedica timpul computerelor. Găseşte câteva calculatoare în campusul universităţii din Washington, unde lucra tatăl lui Allen. Un an mai târziu, tinerii sunt cooptaţi de Information Sciences Inc., care le dă din nou pe mână, non-stop, computere.
Gates şi Allen se gândesc deja să înfiinţeze o nouă companie, care să le aparţină în întregime, pentru care cred că au de investit în jur de 20.000 USD. Administraţia şcolii îi oferă de lucru lui Bill Gates la relizarea programului de computerizare a instituţiei. El îi cere lui Allen să-l ajute la proiect, pe care cei doi îl definitivează pe parcursul verii.
În ultimii ani de şcoală, Gates şi Allen continuă să caute oportunităţi pentru a-şi folosi cunoştinţele spre a face ceva bani. În scurt timp ei primesc de lucru la TRW, unde se dezvoltă ca programatori adevăraţi.
În toamna lui 1973, Gates pleacă de acasă pentru a se înscrie la Universitatea Harvard, dar în scurt timp realizează că sufletul său nu este aplecat spre studiu, pentru că, după ce găseşte sala computerelor, se pierde în lumea lor din nou. Îşi petrece nopţiile acolo, iar ziua adoarme la cursuri. După primul an de Harvard, pe timpul verii îşi găseşte un job la firma Honeywell.

Un artificiu de milioane

În decembrie 1974, viaţa lui se schimbă. Atât el cât şi Allen ştiu că piaţa computerelor este gata să explodeze şi că trebuie cineva să facă software pentru noile maşinării. Într-o zi, cei doi sună la compania Micro Instrumentation and Telemetry System (MITS) – promotorii lui Altair – şi îi informează că au dezvoltat un limbaj BASIC pentru primul computer – MITS Altair. Era o minciună, de fapt, pentru că cei doi nu scriseseră nici o liniuţă la acel cod. Cei de la companie s-au arătat extrem de interesaţi şi au dorit să-l vadă, aşa că tinerii s-au apucat de lucru, simulând Altair-ul cu PDP-10 de la şcoală. În două luni era gata. Programul a funcţionat perfect, aşa că li s-a solicitat cumpărarea drepturilor.
Gates lasă Harvard-ul pentru a-şi dedica energiile companiei Microsoft, fondată în 1975 de prietenul său din copilărie, Paul Allen. Ghidaţi de credinţa că pe fiecare şi în fiecare casă computerul va fi instrumentul cel mai utilizat, ei au început să dezvolte software pentru calculatoarele personale. Sub conducerea lui Gates, compania a continuat să se dezvolte, implementând tehnologia sofware, făcând-o mai accesibilă utilizatorilor de computere. Într-un singur an, investiţiile în cercetare s-au ridicat la patru miliarde de dolari.

Un alt fel de Bill Gates

În afară de pasiunea pentru computere şi software, Gates este interesat şi de biotehnologie. El a investit bani în mai multe companii de profil. Este, de asemenea, fondatorul lui Corbis, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din lume ai resurselor de informaţie vizuală – o cuprinzătoare arhivă digitală de artă şi fotografie pentru public şi colecţii particulare de pe întreg globul.
Gates a investit împreună cu un pionier al telefonului celular, Craig McCaw, în Teledestic, cu care lucrează un ambiţios plan de a utiliza sute de sateliţi pentru servicii de telecomunicaţii. Bill Gates nu pare zgârcit. Împreună cu soţia sa, Melinda, a inaugurat o fundaţie cu mai mult de 21 miliarde USD, suport filantropic oferit în lumea întreagă în domeniul sănătăţii şi educaţiei. Este un cititor pasionat şi îi place să joace golf şi bridge.
Gates s-a căsătorit la 1 ianuarie 1994 cu Melinda Frech şi au un băiat şi o fată.

„Interesting Stuff” despre Bill Gates şi banii lui

 Bill Gates câştigă în fiecare SECUNDĂ 250 de dolari, ceea ce înseamnă cam 20 milioane de dolari pe ZI şi circa 7,8 miliarde de dolari pe AN! Dacă scapă pe jos o mie de dolari, nici măcar nu se deranjează să-i ridice de jos pentru că, în cele patru secunde cât s-ar apleca pentru a face acest lucru, el deja ar câştiga aceşti bani la loc.
 Ar putea să doneze câte 15 dolari fiecărui om de pe Pământ şi tot ar rămâne cu 5 milioane de dolari ca bani de buzunar.
 Michael Jordon este cel mai bine plătit sportiv din SUA. Dacă n-ar cheltui nici un şfanţ şi şi-ar păstra actualul venit anual, adică 30 milioane de dolari, va trebui să aştepte 277 de ani ca să ajungă la fel de bogat cum este Bill Gates acum.
 Dacă Bill Gates ar fi o ţară, atunci s-ar situa pe locul 37 în clasamentul celor mai bogate ţări din lume.
 Dacă s-ar schimba toţi banii lui Bill Gates în bancnote de 1 dolar, s-ar putea construi un drum lung cât de 14 ori distanţa de la Pământ la Lună. Dar construirea drumului, lucrându-se non stop, ar dura 1400 ani şi ar fi nevoie de 713 avioane Boeing 747 pentru a transporta toţi aceşti bani.
 Bill Gates împlineşte 40 de ani anul acesta. Dacă presupunem că va mai trăi 35 de ani, el ar trebui să cheltuiască 6,78 milioane de dolari pe zi, ca să-şi termine toţi banii înainte de a face popasul final la loc cu verdeaţă.
 Şi în sfârşit, last but not least: Dacă utilizatorii sistemelor Windows ar cere despăgubiri de câte un dolar pentru fiecare dată când computerele lor s-au blocat din cauza Windows-ului, Bill Gates ar rămâne falit în trei ani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s