Top 10 – cele mai bune tablete din 2012!

Anul 2012 a fost unul benefic pentru terminalele mobile Android, de la depăşirea rivalului iOS în vara lui 2010 acesta ajungând la o cotă de piaţa de 75 de procente şi o diversitate foarte mare a modelelor disponibile. Atunci când vine însă vorba de tablete, lucrurile stau cu totul altfel. Apple a dominat categoric piaţa tabletelor, compania oscilând între o cotă de 75 şi una de 60 de procente de-a lungul ultimilor doi ani. Trimestrul trei al acestui an a adus însă o creştere pentru piaţa tabletelor Android, Apple apropiindu-se de o cotă de 50 de procente.

Meritul revine, în general, modelelor bazate pe platforma Tegra 3 de la NVIDIA, şi în special produsului Google Nexus 7. Ajutate şi de ieftinul dar limitatul ca disponibilitate Amazon Kindle Fire, tabletele Android au început să cucerească piaţa şi să devină relevante, profitând şi de dispariţia celorlalte vechi platforme rivale precum WebOS sau BlackBerry Tablet OS şi de lansarea limitată şi neconvingătoare a noului rival Windows RT.

Menţiuni

Google Nexus 10

Versiunea mai mare a celebrului Google Nexus 7, dar fabricată de data aceasta de către Samsung, Nexus 10 este unul dintre acele produse accesibile şi puternice care ar fi meritat un loc fruntaş în topul nostru anual. Din păcate, în ciuda platformei hardware solide şi a primului şi singurului ecran cu rezoluţie WQXGA disponibil pe o tabletă, Nexus 10 nu este şi, cel mai probabil, nici nu va fi disponibilă prea curând în România, deci nu poate face parte nici din topul nostru.

ASUS VivoTab RT (review go4it)

Deoarece tableta Microsoft Surface nu este disponibilă în România, ASUS VivoTab RT este practic singurul model bazat pe noul Windows RT care poate fi găsit în România. Cu un hardware foarte frumos, aceasta nu a reuşit să intre între primele zece modele selectate din cauza preţului foarte mare pe care Microsoft îl cere pentru o platformă care nu a dovedit încă nimic, un dezavantaj pe care sperăm să-l vedem risipit în 2013.

Apple iPad 3rd generation (review go4it)

Lansat în primăvara acestui an, iPad 3rd generation a fost cel care a trezit producătorii de tablete din reveria ecranelor cu rezoluţie WXGA, aducând faimosul ecran QXGA promovat de Apple sub numele Retina Display. Acesta nu şi-a mai găsit loc în top deoarece durata sa de viaţă a fost foarte scurtă, fiind înlocuit de curând cu cea de-a patra generaţie şi scos din producţie. Cei care au optat pentru această tabletă nu trebuie să fie cuprinşi de depresie tehnologică – daca iPad 4th generation nu ar fi fost lansat, iPad 3rd generation i-ar fi ocupat locul în top.

Top 10 al tabletelor din 2012

Locul 10: Sony Xperia Tablet S (review go4it)

Sony nu a avut un demaraj prea grozav cu modelele Tablet P şi Tablet S, deşi compania afirmă că acestea au avut ceva succes, însă noul Xperia Tablet S a fost o plăcută surpriză. Cu un ecran foarte bun cu o dimensiune atipică de 9,4”, un nucleu hardware Tegra 3, un port IrDA programabil şi un design foarte frumos, aceasta păcătuieşte însă prin autonomia Web mică, cameră foto slabă, lipsa conectorului HDMI şi multiplele probleme software. Unele exemplare au avut mici probleme cu etanşeizarea IPx4 certificată, însă producătorul înlocuieşte deja exemplarele care au probleme.

Locul 9: Toshiba Excite AT200 10 (review go4it)

Toshiba este un alt producător care a demarat cu stângul, modelul Thrive (AT100) fiind primit foarte rece de către consumatori. Tableta Thrive 10” (AT200) este însă un cu totul altfel de produs, acesta oferind o carcasă extrem de subţire, o autonomie bună şi un design elegant. Platforma Texas Instrument OMAP 4430 nu este un demon al vitezei, însă este suficient de puternică pentru rularea oricărui produs software din Android Market, iar ecranul este modest.

Locul 8: Samsung Galaxy Tab 2 10.1

Cea de-a doua versiune a celebrei tablete Galaxy Tab 10.1,pe care Samsung a lansat-o în 2011, este tot un produs bazat pe platforma OMAP 4430. Faţă de rivalul de la Toshiba, Galaxy Tab 2 10.1 aduce însă un ecran PLS cu culori mai bune şi luminozitate mai mare, precum şi autonomie mai consistentă, la care se adaugă şi micile avantaje ale interfeţei proprietare TouchWiz. Cei care doresc o cameră foto vor fi însă dezamăgiţi de prestaţia senzorului de numai 3MP si de carcasa modestă, însă şi preţul acesteia este unul dintre cele mai mici din clasa ei.

Locul 7: ASUS Transformer Pad TF300

ASUS este unul dintre producătorii care a profitat cel mai bine de platforma Android, lansând şi unele dintre cele mai interesante modele din acest an. TF300 este cel mai mic membru al familiei Transformer, aceasta fiind o tabletă Android standard: Tegra 3 şi ecran WXGA de 10,1”. Cu o autonomie bună şi un ecran IPS bun care este tras în jos de o luminozitate puţin cam mică şi aproape omniprezenta rezoluţie WXGA, aceasta nu oferă nimic spectaculos în plus, fără a avea însă vreun neajuns major şi fiind o alegere bună în sectorul ceva mai accesibil ca preţ.

Locul 6: ASUS Padfone (review go4it)

Faţă de Padfone 2, care a impresionat ca telefon dar a dezamăgit ca tabletă, prima generaţie Padfone se situează pe o poziţie oarecum opusă. Singurul model de tabletă cu telefon încorporat, acesta este cam mare şi cam grea, dar oferă o platformă hardware bună, tastatură hardware opţională, ecran IPS de bună calitate şi o autonomie de invidiat. Preţul şi dimensiunile sunt un impediment, însă Padfone este un produs orientat mai degrabă către cei care călătoresc mult decât către consumul casnic de conţinut, iar telefonul adiţional este un avantaj incontestabil.

Locul 5: Samsung Galaxy Note 10.1

Pe fundamentul software al terminalului Galaxy Note, Samsung a clădit o tabletă care se remarcă prin implementarea stiloului digital S-Pen şi a unei serii de optimizări software, cum ar fi modul de lucru split screen. Asemănătoare fizic cu modelul mai mic Galaxy Tab 2 10.1, Galaxy Note 10.1 plusează cu o platformă hardware Exynos 4 Quad, 2GB şi o suprafaţă tactilă care recunoaşte 1024 de niveluri de presiune. Din păcate autonomia şi ecranul nu sunt cele mai grozave, dar Galaxy Note 10.1 rămâne o tabletă solidă şi puternică dedicată unui anumit segment de utilizatori.

Locul 4: Apple iPad Mini (review go4it)

În ciuda părerii foarte proaste despre tabletele de 7” exprimate de Steve Jobs, Apple a fost nevoită să admită că pierde o piaţă importantă şi a decis să lanseze o tabletă cu dimensiuni ceva mai reduse. Clădită pe fundamentul iPad 2, noul Mini oferă o putere hardware încă foarte bună, deşi Apple A5 are deja un an si jumătate vechime , camere foto de bună calitate, o greutate foarte redusă şi o autonomie excelentă. Problemele majore ale acestui produs sunt ecranul dezamăgitor, atât din punct de vedere al rezoluţiei XGA cât şi al calităţii panoului, şi preţul puţin cam mare. Însă iPad Mini recuperează cu compatibilitatea perfectă cu toate aplicaţiile scrise pentru iPad, un ecosistem de peste 250.000 de produse software de care platforma rivală Android este încă departe.

Locul 3: ASUS Transformer Pad Infinity (review go4it)

Prima tabletă Android care a făcut saltul la rezoluţia WUXGA, Transformer Pad Infinity este cea mai bună replică a platformei Android dată rivalului iPad. Bazată pe omniprezenta platformă Tegra 3, Transformer Pad Infinity oferă un ecran IPS+ superb, o autonomie bună care poate fi extinsă cu tastatura suplimentara care include o baterie auxiliară, o cameră foto cu o calitate mulţumitoare, redare multimedia bună, o carcasă elegantă din aluminiu şi un software care nu se îndepărtează prea mult de codul Android care este actualizat repede. Neajunsul ei este neajunsul întregului ecosistem al tabletelor Android – numărul de aplicaţii este redus iar cele care oferă suport pentru rezoluţii atât de mari este şi mai mic.

Locul 2: Google Nexus 7 (review go4it)

Fabricată de ASUS, micul produs al celor de la Google este cea mai faimoasă tabletă Android a acestui an. Bazată pe o puternică platformă hardware Tegra 3, aceasta aduce un ecran IPS cu rezoluţie WXGA de bună calitate la un preţ imbatabil. Tableta face unele compromisuri, cum ar fi absenţa camerei principale, lipsa slotului MicroSD precum şi unele hibe de asamblare care au afectat primele modele, însă este neaşteptat de bine construită pentru un produs oferit la un preţ atât de scăzut. Deoarece este un model de referinţă, la acestea se adaugă avantajele rulării celei mai proaspete versiuni a sistemului de operare Android şi atenţia acordată de Google.

Locul 1: Apple iPad 4th generation

Apple a lansat extrem de discret cea de-a patra iteraţie a tabletei iPad, nu pentru că nu ar fi avut încredere în cea mai nouă creaţie a lor, ci pentru a nu-şi încrucişa prea mult timp privirile cu cei care cumpăraseră cu doar şapte luni înainte versiunea a treia. Dincolo de acest aspect însă, iPad 4th generation este o tabletă care merită pe deplin primul loc în topul acestui an.

Versiunea anterioară era deja un monstru de putere, însă noul iPad implementează un şi mai puternic chip Apple A6X, la care se adaugă un ecran IPS senzaţional cu o rezoluţie QXGA, camere foto de bună calitate, o autonomie bună, redare multimedia de vârf şi, aşa cum am menţionat la iPad Mini, un magazin de aplicaţii pentru tablete care este mult mai bogat decât cel oferit de Android.

Acestea sunt, în opinia noastră, cele mai bune tablete ale anului pe care tocmai ne pregătim să-l lăsăm în urmă. Cum preferinţele şi opiniile diferă, aşteptăm cu interes clasamentul vostru în ceea ce priveşte modelele de top ale acestui an.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s