Steve Jobs a inventat iPad-ul după o cină la care un angajat Microsoft îl enerva lăudându-se cu un proiect similar – biografie

Una dintre principalele cauze care l-a determinat pe Steve Jobs să accelereze proiectul de dezvoltare a unei tablete PC este tachinarea permanentă din partea rivalilor de la Microsoft care lucrau deja la un model pe care urmau să-l lanseze pe piaţă, reiese din biografia autorizată a fondatorului Apple, citată de Business Insider.

Unul dintre angajaţii Microsoft care lucra la proiectul pentru noua tabletă era foarte prietenos cu soţia lui Jobs, Laurene Powell, şi i-a invitat odată pe amândoi la aniveresarea sa, povesteşte Walter Isaacson în biografia autorizată a lui Steve Jobs.

Steve Jobs a ezitat să meargă dar până la urmă a acceptat invitaţia. La petrecere, angajatul Microsoft se lăuda în continuu cu cât de revoluţionar va fi noul produs Microsoft, atitudine care l-a deranjat foarte mult pe Jobs.

Iată cum descrie fondatorul Apple impresia pe care i-a lăsat-o angajatul Microsoft: „Tipul astă mă sâcâia cu cât de revoluţionar va fi tableta Microsoft şi cum vor elimina ei toate laptopurile de pe piaţă, iar Apple ar trebui să cumpere sisteme de operare de la Microsoft. Dar greşeau de la bun început în dezvoltarea proiectului.Tableta avea un stylus (stilou digital). Dacă ai nevoie de un stylus pentru tabletă eşti mort. la cina asta a fost a zecea oară când îmi povestea despre proiectul ăsta aşa că atunci când am ajuns acasă mi-am zis: La naiba, hai să-i arătăm cum se face o tabletă adevărată”.

Jobs a mers a doua zi la muncă şi a cerut şefilor de proiect să dezvolte o tabletă fără tastatură sau stylus. Şase luni mai târziu a primit-o. În loc să facă o tabletă, Apple a micşorat proiectul şi l-a transformat în iPhone. Mai târziu a apărut şi iPad-ul.

GALERIE FOTO iPhone-urile secrete. Telefoanele Apple care n-au ajuns niciodata pe raft!

Poze unice cu telefoanele de la Apple care nu au fost niciodata in magazine.

Mai multe proiecte inedite de iPhone sau iPad n-au reusit sa ajunga sa fie produse la scada larga. Pozele unora dintre ele au aparut insa pe Internet, din cauza proceselor in care este implicata compania Apple, care acuza Samsung de copierea produselor.

Designul acestor gadgeturi este unul secret, pazit la sange de Jonathan Ive, senior Vice-President la departamentul Industrial Design, o legenda in randul fanilor Apple. El este cel care a venit cu aspectul carcaselor pentru iMad, iPad si iPhone si a transformat Apple intr-una dintre cele mai mari companii din industrie.

In imagini se pot vedea un telefon slim, un iPad cu ecran mai mare (gadgetul pe alb), dar si cateva iPhone-uri care sunt mult mai groase decat produsele vandute in prezent de operatorii de telefonie mobila si de magazinele de profil.

Multe dintre iPad-urile care nu au reusit sa ajunga pe piata au ecran wide 16:9, scrie DailyMail.